Mâna Ta, Doamne, ai pus-o peste noi
Îi simt adânc tăria și apăsarea ei...
Pământul ai oprit ca să mai stăm: o clipă.
Să medităm la viață... trăire și risipă...

Risipa ce-am făcut-o din Harul Tău bogat,
Crezând că este al nostru și-n seamă nebagat,
Rămas-ai, Doamne, în urmă, iar noi ne-am repezit,
Crezând că-i vremea noastră, nu Te-am mai auzit...

N-am auzit cum chemi pe fiecare-n parte
Să-și construiască Altarul și-afară din cetate.
Da. În căminul nostru altare ne-ai cerut!
Cuvântul Tău, o, Doamne, cine l-a priceput?

A priceput acela ce lângă foc stătea,
Ce-Ți aștepta venirea, văzând că vremea-i rea.
Și piatra era gata... dar am zidit Altarul?
Ca să cobori cu Focul? Ca să cobori cu Harul... ?


---

Acum, ne-am pus Altarul pe Temelia-Ți tare
Și-aducem rugăciunea și stăm în închinare.
Tu dai putere nouă... și îndoită chiar,
Ca să rămână veșnic acest ultim Altar...

O, Doamne, ia aminte la ruga ce se-nalță,
La jertfa așezată — și fă-o mai curată!
Să-ajungă pân’ la Tatăl și să ne dea răspuns,
Să ne-ntărești zidirea și darul nou adus.


---

În vremea asta aspră am înțeles cu toții:
Ne chemi la izolare în schimbul libertății...
Dar libertatea noastră era deja în Tine —
Îți cunoșteam Lucrarea: Te apropii de venire!

Venirea Ta, Isuse, ce-o vom vedea în glorii,
Va preceda cu vremuri ce n-au fost în istorii...
Și cât am strâns în vase atunci se va vedea —
Se va-nmulți Puterea sau... lent... va dispărea...

Cine-a strâns cu Tine, în viață, până acum,
Tu-i vei mai pune încă... să aibă pentru drum...
Cine-a avut puțin sau cine-a risipit,
Va regreta amarnic că nu s-a însoțit

Cu cei ce-au strâns cu Tine, prin grele suferinți,
Cu cei ce poartă Lumina, purtată între sfinți,
Și stând mereu deoparte, crezând că-i lucru sfânt,
Sau tot uitând în lături, cârtind și acuzând...


---

Mâna Ta-i întinsă, Doamne, înspre noi,
Ca să ne-aducă pace când lumea-i în văpăi.
Și-n aste vremuri tulburi, să știm că viitorul
Îl ții în a Ta mână — prin ea vine Ajutorul!


---

Mâna Ta, Doamne!
Dreapta Ta biruitoare!

30 aprilie 2020